Traian Băsescu a dat în judecată SPP și ar urma să deschidă și un proces împotriva României, la CEDO

Fostul președinte Traian Băsescu a cerut instanței suspendarea deciziei de retragere a dispozitivului de protecție și pază emisă de SPP pe 28 martie. Acțiunea este în prezent pe rolul Curții de Apel București, dar nu s-a stabilit încă un termen de judecată.

Decizia de suspendare a ”Serviciului de Pază și Protecție” a fost luată în martie, după ce instanța supremă a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități.

Băsescu a dat în judecată SPP
Pe 28 aprilie, la Curtea de Apel București a fost înregistrată o acțiune prin care Traian Băsescu a solicitat „suspendarea executării actului administrativ nr. 1029/28.03.2022”.

Băsescu are calitatea de reclamant, iar pârâtul este Serviciul de Protecție și Pază (SPP), condus de Lucian Pahonțu.

Fostul președinte a deschis un proces împotriva „Serviciului de Pază și Protecție”, ca să poată sesiza Curtea Constituțională în legătură cu legea adoptată în toamnă, prin care și-a pierdut privilegiile.

Fostul preşedinte Traian Băsescu ar urma să deschidă un proces similar şi împotriva RAPPS, după ce va primi somaţia oficială de eliberare a vilei din Cartierul Primăverii, de unde Băsescu s-a mutat deja.

În paralel, fostul preşedinte a declarat de la aflarea sentinţei ICCJ că va da în judecată România, la CEDO.

Fostul președinte Traian Băsescu a eliberat vila de protocol din cartierul Primăverii
Fostul președinte Traian Băsescu a eliberat vila de protocol din cartierul Primăverii, de unde a fost evacuat. Acesta avea la dispoziție 60 de zile pentru a se muta, dar a ales să plece mai repede, după aproximativ o lună.

Traian Băsescu a ales să plece mai repede din vila de protocol în care a locuit ani de zile. Fostul președinte, împreună cu soția, a fost ajutat de către cele două fiice ale sale să se mute din cartierul Primăverii.

Incă nu se stie unde anume s-a mutat fostul președinte. Ultima dată, acesta a fost surprins într-un cartier rezidențial din Pipera, unde ar fi mers să vizioneze un apartament în valoare de 200.000 de euro.

Administrația Prezidențială i-a retras lui Băsescu indemnizația lunară (de 75% din cea pe care o primește Președintele în funcție).

De asemenea, a fost întrerupt contractul de muncă al consilierului lui Băsescu care era plătit de Administrația Prezidențială.

Deciziile vin în urma sentinței definitive din data de 23 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a hotărât că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea.

O scurtă rugăminte...

Prietenii te roagă să distribui știrea pe Facebook!
Îți multumim frumos!
Închide mesajul
This window will automatically close in 30 seconds