Toți clienții Kaufland trebuie să afle! Modificare majoră în magazine

Kaufland introduce în trei magazine din București coșuri de gunoi inteligente pentru colectarea selectivă a bateriilor, ambalajelor TetraPak, deșeurilor din plastic și metal, simplificând astfel procesul de reciclare pentru clienții săi.

Folosind tehnologia AI (inteligență artificială), coșurile inteligente BIN-e contactless recunosc automat tipurile de materiale setate, le sortează și le comprimă, controlând nivelul de umplere și de procesare a datelor, pentru o gestionare eficientă a deșeurilor. Clienții pot aduce baterii uzate, ambalaje TetraPak, deșeuri din plastic de toate tipurile și ambalaje din metal, precum doze sau conserve curate. Ulterior, deșeurile colectate sunt preluate în vederea reciclării de către o firmă parteneră specializată, Green PC Ambalaje. Procesul amplu constă în etape de pregătire și reciclarea propriu-zisă, prin termoformare.

În prezent, coșurile de reciclare BIN-e sunt instalate în magazinele Kaufland Barbu Văcărescu (Str. Barbu Văcărescu nr. 120), Kaufland Vulcan (Str. Mihail Sebastian nr. 88C) și Kaufland Mihai Bravu (Strada Răcari nr. 5) din București.

Proiectul se subscrie eforturilor companiei de a limita poluarea și de a crea programe cu impact benefic pentru mediul înconjurător, printre care se numără și rețeaua de automate self-service pentru colectarea ambalajelor din PET, aluminiu și sticlă și infrastructura pentru colectarea recipientelor din plastic ale produselor cosmetice și de igienă.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, fiind prezentă în 8 țări. În România, Kaufland operează o rețea de 158 de magazine și rulează un business de peste 13,96 de miliarde de lei, în creștere cu 9% față de anul precedent, în timp ce la nivel de profit, Kaufland a raportat o scădere de 9% a rezultatului net, de la 970 de milioane de lei la 887 de milioane de lei. Rezultatul îl plasează pe poziția a doua în topul celor mai mari jucători prezenți pe piața locală, după discounterul Lidl. Recent, compania a ajuns la o rețea de 1.500 de hypermarketuri, România fiind țara în care a fost deschis magazinul cu numărul 1.500 la nivel de grup.