Referendum privind alipirea la Rusia în teritoriul separatist al Georgiei, Osetia de Sud

Președintele regiunii separatiste georgiene Osetia de Sud a anunțat vineri că teritoriul va organiza un referendum pe 17 iulie pentru a deveni parte a Rusiei, a anunțat agenția de presă Tass.

Moscova a recunoscut Osetia de Sud și Abhazia ca independente după ce a purtat un război cu Georgia în 2008. A oferit sprijin financiar extins, a oferit cetățenie rusă populațiilor lor și a staționat acolo mii de trupe.

Tass a spus că președintele încă în exercițiu Anatoli Bibilov a făcut anunțul printr-un decret. Mica regiune, în mare parte muntoasă, are o populație de aproximativ 60.000 de locuitori și se învecinează cu Osetia de Nord, care face parte din Rusia, relatează Reuters.Bibilov a declarat pe 30 martie că Osetia de Sud va lua măsuri în viitorul apropiat pentru a se alătura Rusiei, ceea ce a determinat Georgia să denunţe ideea unui referendum ca fiind inacceptabilă.

Ca și în regiunea rusofonă Donbas din estul Ucrainei, Moscova a folosit recunoașterea regiunilor separatiste și acordarea de cetățenie pentru a menține o prezență armată într-o zonă din fosta Uniune Sovietică pe care o vede ca parte a sferei sale naturale de influență.

În Ucraina, sprijinul de lungă durată al Rusiei pentru separatiștii pro-ruși din Donețk și Lugansk i-a oferit o platformă pentru a lansa o invazie militară la scară largă pe 24 februarie.

O scurtă rugăminte...

Prietenii te roagă să distribui știrea pe Facebook!
Îți multumim frumos!
Închide mesajul
This window will automatically close in 30 seconds