Prințesa Diana a fost îngropată în sicriu din plumb, iar Prințul Philip va fi înmormântat în sicriu din lână. Care e explicația pentru deciziile stranii

Zilele acestea, funeralii Prințului Philip sunt pregătite în detaliu și potrivit dorinței din urmă a regretatului membru al familiei regale britanice, care și-a pregătit propria înmormântare încă de pe timpul vieții.

Ies însă la iveală deciziile stranii care au șocat toată lumea. Dacă în 1997, Prințesa Diana a fost îngropată în sicriu de plumb, acum Prințul Philip va fi înmormântat în sicriu de lână. Care e explicația bizarei diferențe dintre cele două fețe regale.

În 1997, Prințesa Diana a fost îngropată în sicriu de plumb care cântărea nu mai puțin de 250 de kilograme. Și atunci, ca și acum, au fost multe semne de întrebare. Însă mai șocant este că acum Prințul Philip va fi înmormântat în sicriu de lână, ceea ce pare o decizie la polul opus față de precendentul moment tragic prin care a trecut familia regală britanică.

De ce Prințesa Diana în sicriu din plumb, iar Prințul Philip în sicriu din lână

Au trecut 24 de ani de la evenimentul care a îndoliat o lume întreagă, atunci când Prințesa Diana a fost condusă pe ultimul drum. Funeraliile din 1997 de la Londra au fost urmărite cu lacrimi în ochi de peste un miliard și jumătate de oameni.

Un secret bine păstrat a ieșit atunci la iveală. La cererea familiei regale, regretata prințesă a fost așezată într-un sicriu masiv de plumb, ce cântărea nu mai puțin de 250 de kilograme. Pentru a-l putea purta pe umeri, au fost aleși cei mai vânjoși opt militari britanici.

Chiar dacă nu este nimic oficial, se pare că există o explicație pentru care a fost îngropată Prințesa Diana în sicriu de plumb.

Chiar dacă în momentul tragicei morți, Diana nu mai era căsătorită cu Prințul Charles și conform tradiției doar fețele regale sunt înmormântate în sicrie de plumb, se pare că Regina Elisabeta a II-a a acceptat repede ideea, de teama ca britanicii să nu o judece că nu i-ar respecta memoria celei supranumite “Prințesa Inimilor”.

Conform celor care s-au ocupat de ceremonia Prințesei Diana, sicriul de plumb păstrează trupul fără a se descompune până la un an, procesul fiind mult mai lent.

Și cum moartea Dianei a fost considerată suspectă, trupul trebuia să rămână cât mai puțin alterat, pentru investigații ulterioare. Nu de puține ori au existat informații în presa internațională cum că anchetatorii de la Paris au cerut deshumarea Prințesei Diana.

Prințul Philip, înmormântat în sicriu din lână

Însă care ar fi motivul pentru care Prințul Philip va fi înmormântat în sicriu din lână?

Îndrăgitul duce de Edinburgh, care a murit în 9 aprilie, va avea parte de o înmormântare ecologică, după cum chiar el și-a pregătit-o. Sicriul său va fi confecționat din lână, iar prințul consort va fi dus pe ultimul său drum cu o mașină electrică, un Land Rover, dezvăluie publicația Independent.

Și toate acestea în onoarea interesului pentru mediu manifestat de prințul Philip de-a lungul vieții sale.

Prințul Philip s-ar fi gândit la un sicriu … ecologic. Așa se face că Palatul Buckingham ia în considerare un sicriu din lână.

Sicriele din lână sunt realizate exclusiv din materiale biodegradabile, întăriturile fiind din carton reciclat. Interiorul e căptușit cu bumbac organic, iar marginile sunt finisate cu iută.

Totodată, mașina Land Rover care va transporta sicriul ducelui până la capelă este un vehicul electric hybrid, la a cărui proiectare a ajutat însuși Prințul Philip, în 2005.

Înmormântarea Prințului Philip urmează să aibă loc sâmbătă, 17 aprilie, la ora locală 15:00, la Capela Sf. George din Windsor și va fi televizată. Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de Coronavirus, doar 30 de oameni vor putea participa.