Ce mai face și cum arată acum Iulia Vântur

Iulia Vântur este una dintre cele mai frumoase femei din România. Aceasta s-a retras de câțiva ani din lumina reflectoarelor și a plecat în India.

Deși are 40 de ani, Iulia Vântur pare că a descoperit elixirul tinereții, iar cele mai recente imagini cu dovada faptului că trecerea timpului nu i-a afectat deloc aspectul fizic.

Destul de activă pe rețelele de socializare, Iulia Vântur se numără printre vedetele care își țin mereu fanii la curent cu ceea ce se întâmplă în viața lor. Aceasta publică adesea imagini din activitățile de zi cu zi, dar și din culisele proiectelor în care este implicată.

Cea mai recentă fotografie publicată pe contul personal de Instagram o arată pe Iulia la piscină, în timp ce se bucură de razele soarelui. Aceasta este complet nemachiată, îmbrăcată sport și cu un zâmbet aproape molipsitor. Cu părul lăsat lejer pe spate, vedeta și-a impresionat fanii cu frumusețea fizică pe care o posedă.

„Atunci când te joci totul se simte atât de natural, atât de bine”, a scris frumoasa blondină în descrierea imaginii.

Admiratorii vedetei au reacționat imediat și i-au transmis cele mai frumoase complimente în secțiunea de comentarii. În timp ce unii au complimentat-o pentru frumusețea ei, alții au admirat locul în care se Iulia se relaxează.

În India, Iulia Vântur trăieștea cea mai frumoasă perioadă a vieții ei. Presa scrie că aceasta trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Salman Kahn, starul bollywoodian. Adesea, vedeta se pozează în portul tradițional indian, iar fanii se bucură mult să o vadă fericită și cât de mult respectă tradițiile țării în care a ales să trăiască.

Iulia Vântur s-a născut și a copilărit la Iași, fără a se gandi vreodată că o să devină una dintre cele mai frumoase femei din lumea mondenă a României. De la vârsta de 11 ani până la 15 ani, Iulia a cochetat cu modellingul.

Vedeta a câștigat și diferite premii pentru „cel mai bun manechin, model” și a fost nominalizată pentru Miss România. Mai târziu, aceasta și-a început și cariera în televiziune, a fost prezentatoare TV și a bucurat inimile a milioane de telespectatori în fiecare dimineață la jurnalul de știri.

În 2008, Iulia Vântur și-a început și cariera în cinematografie. A jucat în filmul american „Bunraku”, în regia lui Guy Moshe. Apoi a obținut un rol în filmul indian „O Teri song Umbakkum’, o producție realizată de Atul Agnihotri.

Înainte de a forma un cuplu cu starul de la Bollywood, Salman Khan, prezentatoarea TV a avut o relație cu artistul Marius Moga.