Presedintele Sanitas Bucuresti, atac dur la adresa ministrului Sanatatii dupa evacuarea pacientilor de la Foisor: “Draga Vlad”, demisia”

Presedintele Sanitas Bucuresti, Viorel Husanu, este „socat” de situatia de la Spitalul Foisor, de unde in jur de 100 de pacientii au fost externati sau mutati in graba la alte spitale. Acesta cere demiterea ministrului Vlad Voiculescu.

„Opriti-va!!! Asa nu se mai poate! Domnule ministru… Pacienti, unii abia operati, mutati in miez de noapte… in Secolul 21!? Aproape toti cei o suta de pacienti care necesitau spitalizare sunt trimisi acasa!!

Doar 12 transferati la alte spitale?! Incerc sa inteleg cum se poate asa ceva intr-o tara membra a UE, NATO, o tara in care se presupune ca exista respect pentru pacient si drepturile sale…

Sunt socat si nu inteleg cum este posibil sa asistam la astfel de scene grotesti si incredibile, care pun in situatii incredibile pacientii si personalul medical”, a declarat Viorel Husanu, potrivit Mediafax.

„Nu stiu cine a pregatit si coordonat o astfel de actiune. Cred ca este clar pentru toata lumea modul superficial si prost in care este gestionata aceasta criza sanitara de unii, era sa scriu oameni, vremelnic pusi in functii care le depasesc competenta si bunul simt.

Sunt socat si trag un semnal de alarma in ultimul ceas. Ajunge! Solicit persoanelor cu decizie sa ia atitudine! Opriti-va, domnilor, si plecati acasa! Asa nu se mai poate!”, a mai spus el.

„Draga Vlad, stiu ca ai o suta de consilieri (onorifici), dar de data asta simt ca ai nevoie de sfatul meu: demisia! Un ministru ar trebui sa aiba grija de toti pacientii, de tot personalul medical iar tu nu esti capabil de nimic!”, a mai spus el.

Spitalul Foisor are o sectie de terapie intensiva de 21 de paturi si are 200 de paturi pe oxigen, a declarat secretarul de stat Raed Arafat. „Sub jumatate din sectia de terapie intensiva era ocupata. Sambata dimineata spitalul va incepe sa primeasca pacienti COVID”, a spus Arafat.

Ministerul Sanatatii a precizat, intr-un comunicat de presa, ca evacuarea pacientilor de la spitalul Foisor s-a facut sub coordonarea DSU. De asemenea, ministerul sustine ca managerul spitalului a fost informat inca de dimineata despre „iminenta” transformarii in unitate COVID-19, insa a dat avizul la ora 19.

Seara trecută a avut loc o acțiune problematică la Spitalul Foișor. Pacienții au fost evacuați, unii dintre ei externați, iar alții transferați la alte spitale. Autoritățile au anunțat că această unitate sanitară devine spital COVID din cauza faptului că nu mai există locuri la ATI și trebuia găsită o soluție.

Oamenii au fost foarte nemulțumiți de această decizie și au protestat pentru a-și demonstra nemulțumirea. Viorel Huşanu, preşedintele Sanitas Bucureşti, s-a declarat „şocat” de situaţia de la Spitalul Foişor și extrem de nemulțumit de felul în care autoritățile au gestionat această situație.

El a solicitat ca persoanele responsabile să ia atitudine, pentru că nu i se pare normal ca, în secolul 21, pacienții să fie tratați în acest fel și nu înțelege cum de este permis un astfel de comportament față de persoane care ar avea nevoie de îngrijiri medicale, dar totuși sunt trimise acasă.

Inițial, președintele nu a știut cine a fost responsabil de această decizie. Ulterior, Viorel Hușanu a declarat că cere demisia ministrului Sănătății, pe motiv că nu este capabil să aibă grijă de pacienți și personalul medical și se ajunge la astfel de situații.