Imagini din noua casă a Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan

Pentru Adela Popescu și Radu Vâlcan e o perioadă foarte bună din toate punctele de vedere. Cei doi urmează să devină părinți pentru a treia oară, iar de curând s-au mutat și într-o nouă locuință! Imagini din casa de lux a celor doi!

Adela Popescu și Radu Vâlcan au primit o veste foarte bună în urmă cu doar câteva luni, atunci când au aflat că o să devină din nou părinți! Cei doi și-au dorit foarte mult să mai aibă încă un copil, și iată că lucrurile s-au întâmplat așa cum au vrut!

Însărcinată în cinci luni, Adela Popescu a anunțat cu doar câteva săptămâni în urmă că va aduce în acest an pe lume cel de-al treilea copil, care e tot băiat, după cum a afirmat chiar ea într-o emisiune TV!

Deși și-au dorit să aibă și o fetiță, iată că aceștia devin părinți tot de băiețel, dar nu vor să se oprească aici, așa că nu mai e de mirare dacă peste ceva timp vom auzi din nou de Adela Popescu că e însărcinată!

Iată că pentru ei e o perioadă bună din toate punctele de vedere, asta deoarece o schimbare niciodată nu vine singură în viața lor, motiv pentru care au decis să se mute și într-o nouă locuință, o casă mult mai mare, căci iată de acum va fi nevoie de mult mai mult spațiu!

Dacă până acum Adela Popescu a fost discretă să le prezinte fanilor săi imagini din vila de lux, iată că de data aceasta a început cu bucătăria, singura care e gata în totalitate, căci au vrut să aibă parte de una așa cum și-au dorit, complet mobilată și decorată în stilul lor!

Prezentatoarea e foarte fericită pentru felul în care arată acum locul unde va face cele mai bune preparate pentru familia sa, căci atunci are timp vedeta niciodată nu se dă înapoi de la gătit, mai ales că acum a decis să ia o pauză de la emisiunea pe care o prezenta pentru a avea mult mai multă grijă de bebelușul pe care îl poartă în pântece, dar și de sănătatea sa!

Într-un interviu acordat pentru Antena 1, Radu Vâlcan a ținut să precizeze că momentan nu s-a gândit cu Adela Popescu pentru numele băiețelului lor care urmează să vină, dar vor să fie un nume simplu și care să înceapă cu litera A!

Totodată, actorul a ținut să menționeze că e foarte fericit pentru faptul că devine tată și abia așteaptă ca soția sa să anunțe și următoarea sărcină, căci nu se va opri aici până când nu vor avea și o fetiță!

Sursa: spynews.ro