Incredibil cum a ajuns să arate Daniela Crudu. Nu mai seamănă

Daniela Crudu este una dintre vedetele din România care a făcut carieră la TV. Fosta asistentă de la emisiunea moderată de Capatos a ieșit de pe sticlă însă a rămas un nume cu greutate în show-bizul românesc.

De-a lungul timpului, înfățișarea Danielei Crudu s-a schimbat după ce a apelat la mai multe operații estetice. Aceasta și-a modelat atât nasul, pe care și l-a micșorat, dar și gușa și și-a ascuțit chipul. Totodată, Cruduța și-a umflat pomeții și buzele și și-a pus silicoane. Pe de altă parte, Daniela a ales să își tatueze și sprâncenele, și-a pus și fațete dentare pentru a avea un zâmbet de invidiat.
Daniela Crudu nu mai seamănă cu Daniela Crudu

După mai multe operații estetice, Daniela Crudu arată din ce în ce mai puțin cu fata frumoasă și sexy pe care o știa toată lumea. Vedeta și-a umfat buzele cu acid hialronic, pentru un aspect demn de Hollywood.

Nu mi-am făcut așa multe operații, cum se scrie peste tot. Mai contează și de exemplu, dacă îți schimbi forma sprâncenelor, dacă te machiezi în alt fel de cum ai obișnuit oamenii. Înainte mă machiam, îmi făceam ochii așa ascuțiți, dar eu nu am ochii ascuțiți, îi am rotunzi și am zis să merg pe forma mea.

Sprâncenele nu le mai fac așa arcuite, le fac normal, pe rotund și mai groase. «Domne, că și-a schimbat complet înfățișarea». Da, că mi-am operat nasul. Asta, da. Este, să zic așa, se vede. Și că mi-am pus fațetele. Fațetele, nasul și acidul hialuronic în buze. Și alte operații la sâni, au toate fetele, a declarat Daniela Crudu pentru click.ro.

Daniela Crudu nu mai seamănă cu Daniela Crudu.

Vedeta merge constant la tratamente de rejuvenare a pielii, dar și pentru a scăpa de cearcănele și pungile inestetice de sub ochi. În România și Bianca Drăgușanu a apelat la operații estetice de-a lungul timpului. Din păcate, după ele, fetele nu mai seamănă, aproape deloc, cu varianta lor originală, fiind aspru criticate de public.

La fel ca Bianca Drăgușanu și Daniela Crudu a fost bătută cu bestialitate de iubitul ei. Bruneta a avut capul spart, piciorul rupt și multiple traumatisme pe corp. Evenimentul a avut loc anul trecut,2020, în februarie.

Cine este Daniela Crudu?

Daniela Crudu s-a născut pe 14 iunie 1989 în București, România. A absolvit Liceul Economic Nr. 4 din Capitală. În adolescență, Crudu a fost animatoare în mai multe cluburi din țară, dar și din străinătate.

În martie 2009, Daniela Crudu a apărut în revista Playboy, fapt care i-a crescut popularitatea astfel încât, aceasta a ajuns să prezinte lenjerie pentru brand-uri cunoscute.

Timp de trei ani, Crudu a jucat rolul de „vecină” în cadrul matinalului “Neatza cu Răzvan și Dani” difuzat pe Antena 1. În ianuarie 2011, aceasta a devenit asistenta lui Dan Capatos în emisiunea “Un Show Păcătos” , difuzată pe același post de televiziune, potrivit Wikipedia. scrie digilive.ro