Unei femei i s-a ivit ocazia sa verifice telefonul iubitului sau

În lista de contacte, ea a găsit trei numere care i-au trezit suspiciuni, înregistrate ca ”cea mai blândă atingere”, ”lacrimi drăguțe” și ”stăpâna visurilor mele”.

Femeia deodată s-a întristat, după care s-a înfuriat foarte tare și fiind într-o criză de gelozie s-a apucat să apeleze pe rând aceste numere, pentru a afla cine sunt persoanele înregistrate cu aceste nume suspecte.

S-a dovedit, că numărul ”cea mai blândă atingere” – îi aparținea mamei soțului său, în spatele numărului ”lacrimi drăguțe” – era sora sa.

Dar când a apelat persoana înregistrată ca ”stăpâna visurilor mele”, a auzit cum îi sună propriul telefon.

Femeia a izbucnit în plâns din cauza remușcărilor sale, pentru că nu a avut încredere în iubitul său și a admis tot felul de gânduri urâte în privința lui.

Ca să-și repare greșeala femeia a mers la bancă, și-a retras toți banii din cont și i-a oferit soțului său.

Când a povestit despre această întâmplare mamei soțului, femeia emoționată s-a dus să-i cumpere fiului său un ceas de aur.

Când sora lui a aflat despre cele întâmplate, i-a dăruit fratelui o motocicletă foarte scumpă, pe care și-o dorea demult.

Bărbatul a fost foarte emoționat de această atitudine a femeilor din viața lui și chiar a lăcrimat puțin.

Mai târziu el a adunat toate darurile, a plecat de la soție și s-a căsătorit cu cea care în telefonul său era înregistrată ca ”Mircea electrician”…

CITESTE SI

-Iubito, deja copiii sunt mari!

De acum trebuie sa vorbim codificat cand vrem sa facem amor.

Cand iti voi spune ca „vreau sa scriu la masina” tu vii, te bagi sub plapuma si terminam repede treaba.

A doua zi..

– Bogdanel, du-te si zi-i mamei ca vreau sa scriu la masina!

– A zis mami ca are doar cerneala rosie..

Urmatoarea zi:

– Bogdanel, du-te si zi-i mamei ca vreau sa scriu la masina, te rog!

– A zis mami ca tot cerneala rosie are..

Urmatoarea zi:

– Bogdanel, du-te si zi-i lui tati ca acu am cerneala albastra si vreau sa scriem la masina !

– A zis tati ca a scris de mana… 🙂