Cine sunt, DE FAPT, „Eroii de la Metrou”, cei doi tineri care, într-o fracțiune de secundă, au salvat o adolescentă

15 secunde. 15 secunde cu ochii pe ceas durează înregistrarea întregului moment despre care, în prima secundă, îți spuI că nu are cum să aibă decât un final dra…matic. Probabil ați văzut imaginile:o adolescentă stă o clipă pe marginea peronului în stația de metrou, apoi se aruncă pe șine.

În secunda în care adolescenta se aruncă în fața trenului, apare dintre coloane o tânără care, deși înregistrarea este fără sunet, în mod evident începe să strigă după ajutor. În același timp, se apropie cu mâna întinsă spre copilă.

Era ora 15.35 a zilei de miercuri, 10 februarie, iar totul s-a întâmplat în stația de metrou era Dristorului 1.

Tânăara care apare dintre coloane în clipa în care o vede pe adolescentă că se aruncă în fața trenului este Alexandra, o studentă care are o prezenâă de sprit formidabilă. Trece peste șo..c, strigă imediat după ajutor, timp în care întinde mâna către puștoaică. E momentul în care și adolescenta se întoarce spre ea și îi întinde mâna. O mână întinsă ca un strigăt de ajutor. Dar studenta Alexandra nu ar fi reușit să o ridice singură pe copilă.

Țipătul ei de mai devreme fusese, însă, auzit. Și aproape că instantaneu a mai apărut o mână de ajutor: cea a lui Răzvan Lupu, băiatul fotbalistului Dănuț Lupu. A auzit strigătul și a alergat spre locul de unde a venit. A crezut, inițial, că o femeie și-a scăpat telefonul pe șine. Și-a dat seama că s-a înșelat, că o femeia se lupta să ridice un copil de pe șine.

”Am acționat pur și simplu din instinct”, a povestiti Răzvan Lupu pentru Știrile ProTV. Instinctul i-a spus că trebuie să tragă cu putere mâna întinsă de fetiță. „Eu coboram și am auzit-o țipând. Inițial, am crezut că a scăpat ceva. Am făcut doi pași și am văzut-o pe aia mică că se ridică în picioare. Când am văzut-o că se ridică în picioare, i-am zis: „Dă-mi mâna”. Am tras-o cât am putut de tare. Am văzut puțin în dreapta metroul cum venea. A fost pur și simplu instinct. Nimic altceva.”

Și Răzvan a tras. A tras cu îndeajuns de mare forță încât să o ridice pe fetiță din fața metroului care intra chiar în acel moment în stație. Trenul a atins-o un pic pe adolescentă, dar n-a fost nimic grav.

Alexandra, studenta care a declanșat lanșul de acțiuni care au dus la finalul fericit, avea să povestească și ea, la rându-i, cum a văzut și cum a trăit ea totul: „(Fetița) a văzut că metroul se apropie și a sărit între șine. Eu am văzut-o. Eram cel mai aproape de ea. Am strigat la ea. Un alt domn a venit să mă ajute să o tragem.

Mă bucur că și ea, auzind că am strigat-o, a venit către noi, pentru că a fost… e puțin spus la limită. Doar văzându-ne că suntem acolo, i-am atras atenția și într-un fel, din punctul meu de vedere, a realizat ce se întâmplă și s-a răzgândit.”

Niște întâmplări fericite au dus la un final fericit. Răzvan Lupu n-ar fi trebuit să fie la metrou, dar în ziua aceea a hotărât să lase mașina acasă. În exact ziua aia. Instinctele lui și ale Alexndrei au declanșat o succesiune de întâmplări care au făcut posibil imposibilul: au salvat de la m…oarte o adolescentă hotărâtă să mo…ară de amărăciune într-o stație de metrou din București. Când m….oartea a devenit o perspectivă reală, s-a speriat. Fără Răzvan și Alexandra, frica îngrozitoare are fi fost ultima ei emoție.