Germania isi inchide granitele cu Cehia si regiunea austriaca Tirol, cu mici exceptii

Germania isi va inchide granitele, cu unele mici exceptii, cu Republica Ceha si regiunea austriaca Tirol, unde se afla focare de infectare cu variantele extrem de contagioase ale coronavirusului.

Anuntul a venit din partea ministrului de Interne german Horst Seehofer, potrivit AFP.

“S-a convenit acest lucru cu cancelarul (Angela Merkel) si vicecancelarul (Olaf Scholz)”, a declarat Seehofer citat in Süddeutsche Zeitung. Ministrul a anuntat ca masura urmeaza sa intre in vigoare duminica seara si exceptiile se discuta inca.

Acesta a transmis ca Tirolul si regiunile cehe de la granita cu Germania se fla incluse in lista teritoriilor extrem de afectate de mutatiile virusului. In aceasta lista mai mai gasim si alte tari, ca Marea Britanie, Africa de Sud, Brazilia sau Portugalia, pentru care Germania a interzis deplasarile, la sfarsitul lunii ianuarie.

Restrictiile nu-i vizeaza si pe germanii care locuiesc in respectivele tari, pe cetatenii acestora care locuiesc in Germania, pe pasagerii aflati in tranzit sau circulatia marfurilor.
Exceptiile care urmeaza sa fie definite cu Austria si Cehia vor urmari in special mentinerea schimburilor economice cu aceste tari.

De asemenea, Executivul ceh a decis izolarea a trei districte, doua dintre ele fiind la granita cu Germania, din cauza variantei britanice de covid-19. Locuitorii acestora nu mai pot iesi si nimeni nu mai poate intra in regiunile carantinate.

Unul din landurile germane invecinate cu Cehia este Saxonia, iar lucratorii transfrontalieri cehi din domeniul sanatatii, considerati esentiali pentru land, vor lasati in continuare sa vina in Germania.

Principalul focar european de coronavirus in varianta sud-africana este considerat insa Tirolul, care a fost carantinat de miercuri de guvernul de la Viena.
“Nu vrem sa experimentam un al doilea Ischgl”, a declarat seful guvernului din landul german invecinat Bavaria, Markus Soeder.

Germania a decis prelungirea masurilor de lockdown partial pana pe 7 martie, doar scolile urmand sa fie redeschise mai devreme in mai multe regiuni, probabil pe 22 februarie.potrivit fabricatinromania