Sfatul zilei 17 ianuarie 2021: Zi NEAGRA pentru o zodie

Berbec

Fă-ți curaj să te dedici persoanei de lângă tine. Nu-ți mai ascunde sentimentele și iubește. Nimic nu este mai frumos decât să te lași iubit de cineva.

Taur

Calmul și răbdarea îți sunt puse la mare încercare în această zi, în special în relațiile cu ceilalți. Ai grijă ce scoți pe gură și cum reacționezi, s-ar putea să regreți mai târziu.

Gemeni

Entuziasmul nu lipsește când vine vorba de planuri, dar ar fi cazul să te documentezi mai mult înainte de a face un pas iremediabil. E bine să fii informat și apoi să decizi.

Rac

Ai o listă întreagă de locațiile pe care vrei să le vizitezi. Ai putea bifa una chiar zilele astea, tot ce trebuie să faci este să alegi unde să te poarte drumul.

Leu

Liniște și odihnă, exact așa cum ți-ai dorit întreaga săptămână. Este un moment bun să-ți încarci bateriile și să dedici puțin timp și pasiunilor ascunse în sertar.

Fecioară

Distracția e la cote maxime și nu pleci acasă oricât de târziu ar fi. Petreci alături de prieteni fără să te gândești că a doua zi oboseala își va spune cuvântul.

Balanță

Creativitate și inspirație. Te gândești tot mai serios să oferi căminului un alt aer. Renunță la obiectele inutile și păstrează numai ce îți aduce o stare de bine interioară.

Scorpion

Ești dornic să încerci lucruri noi. Poate chiar descoperi o pasiune de care nu ai știut nimic până acum. Totul este să te destinzi și să te simți bine, să te încarci.

Săgetător

Certurile ți-ar putea strica buna dispoziție. Stai departe de oamenii recalcitranți care nu vor altceva decât să încingă spiritele. Nu îți fac bine deloc discuțiile în contradictoriu.

Capricorn

Mintea îți fuge la tot felul de lucruri și îți este greu să te concentrezi. Decât să faci ceva greșit și să regreți, mai bine ia o pauză. Fă o plimbare care să te scoată din această stare.

Vărsător

Stai bine la capitolul bani zilele astea, dar asta nu înseamnă că trebuie să cheltui fără măsură. Ai grijă, ai putea rămâne fără niciun leu în portofel.

Pești

E un moment bun să te gândești ce vrei să faci pe viitor, prea ai pierdut timpul aiurea. Alege ce vrei să faci mai departe, nu mai poți trăi bătut de vânt din toate părțile.