Cum a reactionat Isabela dupa ce a aflat ca tati a plecat de acasa

Isabela Elisei este afectată de despărțirea părinților, care, din câte se pare, s-au schimbat atât de mult, încât nu pot să își mai trăiască viața împreună. Prezentă în emisiunea în care apare alături de fiica sa, Oana Roman a vorbit despre decizia luată de aceasta după ce tatăl ei a plecat de acasă. Azi-noapte, fosta prezentatoare a mărturisit într-o filmare postată pe Instagram Stories că va pleca într-o vacanță pe meleaguri însorite luna viitoare; nu va merge singură, ci alături de prințesa sa.

Oana Roman, despre hotărârea fetiței sale după ce Marius Elisei a plecat de acasă
În vârstă de 44 de ani, Oana Roman se află în pragul div0rtului și face eforturi uriașe pentru ca fetița ei să nu sufere din cauza acestui capitol delicat din viața tuturor. În cadrul unui testimonial de la “Mămici de pitici, cu lipici”, vedeta a mărturisit că, din ziua în care Marius Elisei a părăsit căminul conjugal, Isabela doarme în dormitorul mamei sale.

“Isa doarme acum cu mine de când tati a plecat. Practic, patul este doar de formă, camera ei este folosită doar pentru lucru”, a declarat vedeta în cadrul emisiunii.

Fiica ei și a lui Marius Elisei va împlini șapte ani luna viitoare, pe 21 februarie. Oana Roman s-a mutat în 2019 într-o vilă spațioasă, care are la interior 300 de mp și constă în: 4 dormitoare, 2 livinguri, un garaj, dar și o terasă, unde ea și cei dragi se pot bucura de o priveliște frumoasă în zilele călduroase.