S-A AFLAT! Ora de iarnă 2021: Când se schimbă ora în România?

Ora de iarnă 2021: Trecerea la ora de iarnă se face în noaptea de 24 spre 25 octombrie, când ora 04:00 devine ora 03:00.

În urmă cu ceva timp, Comisia Europeană a propus renunțarea la ora de iarnă, însă, până în acest moment nu a fost luată nicio decizie în acest sens.

În lume, există mai multe țări care nu folosesc ora de iarnă.

Medicii susțin că schimbarea orei ne poate afecta detul de mult organismul. Copiii și vârstnici sunt cei care resimt cel mai puternic această schimbare.

Adaptarea completă a organismului la noul program se va întâmpla în aproximativ două săptămâni, așa că nu pune presiune pe tine și ai răbdare.

Dacă te vei suprasolicita este posibil să ai diverse probleme de sănătate.

Pentru a trece mai ușor la noul ritm, este bine să reduci consumul de stimulente, cum sunt cafeaua, ceaiul negru și orice fel de energizante, de preferat naturale.

Când trece România la ora de iarnă 2021?. De ce se schimba ora?
Schimbarea orei se face de doua ori pe an, in lunile Martie si Octombrie. In luna Martie, atunci cand se trece la ora de vara, ceasul se da cu o ora inainte iar in lunaOctombrie aceasta ora reapare, ceasul fiind dat cu o ora in urma.