Familia Maxer e încercată din punct de vedere financiar. Din ce bani trăiesc Dinu și Deea:

Anul 2020 nu a fost deloc ușor pentru Dinu și Deea Maxer. Nu doar problemele de sănătate cu care s-au confruntat le-au dat bătăi de cap, ci și problemele financiare. Cum evenimentele au fost anulate nici banii n-au mai fost ca-n alți ani.

Lipsa evenimentelor le-a cam dat de furcă lui Dinu și Deei Maxer. Cei doi erau obișnuiți să colinde țara-n lung și-n lat pentru a onora cererile oamenilor care voiau să se distreze alături de ei. Contractele s-au dus pe apa sâmbetei, șirul lung de evenimente din noaptea dintre ani s-a transformat în cină cu familia. Iar banii vin doar din câteva contracte de imagine și drepturile de autor.

„Luna decembrie nu era o lună plină de evenimente, pentru că nu cântăm colinde, chiar dacă Dinu a compus câteva, noi aveam alte proiecte cu alte genuri muzicale ce se pretau bine de Revelion. De obicei prezentam un eveniment toată noaptea în calitate de gazde, într-o locație, și

susțineam acolo două recitaluri sau în alți ani aveam mai multe recitaluri în mai multe locații, maximum 6 într-o noapte. Așa ne-am petrecut toate Revelioanele. Uneori despărțiți, ca să putem onora toate cererile de spectacolele.

Anul ăsta de Revelion vom fi acasă, cu copiii. E o premieră. Din fericire, în perioada asta Dinu a mai compus câte o piesă unor artiști, mai sunt și drepturile de autor care există ca venituri (foarte mici, de altfel), plus câte un contract de imagine. Toate astea ne fac să supraviețuim. ” , au declarat Dinu și Deea Maxer pentru Click.ro

Soții Maxer recunosc că deși pandemia le-a afectat trailul de viață, a existat un mare motiv de bucurie. Deea a adus pe lume o fetiță, iar asta nu poate decât să le facă și mai fericite zilele. Iar după toate problemele prin care au trecut, nu-și mai doresc decât sănătate și ca anul următor să fie mai productiv.

„2020 este primul an din viața fiicei noastre. Pentru noi a fost un an bun pe plan familial, iar vara petrecută pe litoralul nostru cu contract de muncă ne-a adus satisfacții. Am avut practic și vacanță, dar am și muncit. Copiii sunt mereu cu noi și avem amintiri minunate. Sănătatea familiei noastre nu a fost afectată de virus și suntem recunoscători. Sperăm să fie bine în continuare.

„Ne dorim să fim sănătoși. Să ne meargă proiectele muzicale, să reluăm spectacolele.. Sperăm la un 2021 mai productiv.”