Legenda Bradului de Crăciun are legătură cu Insuși Dmnul Isus și Sfântul Petru

Legenda bradului de Craciun spune ca, Insusi Domnul Iisus, in drumurile Sale alaturi de Sfantul Petru, a trecut printr-o padure si, in timp ce mergeau, s-a pornit o mare furtuna. Acesta a cautat un loc unde sa se ascunda si singurul copac care si-a oferit protectia a fost bradul, acesta neavand fructe de protejat.

Legenda romaneasca a bradului de Craciun

Cea mai frumoasa dintre legende este povestea bradului de Craciun populara romaneasca, care povesteste ca „demult, tare demult, cind picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai paseau pe acest pamint, s-a iscat din senin o furtuna, cum nu se mai pomenise. Grindina era cit oul de porumbel, vintul smulgea pietrele din loc, iar cerul se intunecase ca la venirea noptii, macar ca era miez de zi. Iisus Hristos si Sfintul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei paduri si au cerut adapost copacilor, care insa se ascundeau, care mai de care mai zgribuliti si mai infricosati.

Mandrii stejari si fagi nu au vrut sa-i primeasca la adapostul lor, pentru ca abia isi puteau pazi frunzisul bogat de urgia cerurilor – unde sa-i mai adaposteasca si pe cei doi calatori? Merii si perii au spus ca trebuie sa-si apere fructele, salciile si plopii s-au facut ca nu-i baga in seama si au tacut. Dintre toti, doar bradul s-a invoit sa le ofere adapost. El a spus: «Fructe mindre pe care sa le apar nu am, frunzisul meu e facut din ace ascutite care nu se tem de grindina, oamenii ma ocolesc si ma socotesc nefolositor, dar daca vreti sa-mi cinstiti acoperamintul cu prezenta voastra, eu va voi primi cum voi sti mai bine si am sa invelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese».

Zis si facut. Domnul Iisus si Petru au fost paziti cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a rasarit din nou, mindru pe cer. Atunci, iesind din adapostul cetinei, Iisus cuvinta astfel catre brad: «Dintre toti copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatalui Meu, te voi rasplati. Fie ca de azi inainte, iarna, tu sa nu-ti mai lepezi frunzisul ca ceilalti copaci, ci sa-l pastrezi vesnic.

Apoi, fie ca acele tale intepatoare sa capete o mireasma care sa-i bucure pe oameni, sa le dea putere si sa le vindece bolile, astfel incit ei sa te pretuiasca cum se cuvine. Cit despre lipsa ta de rod, fie ca in miez de iarna, cind toate fructele pamintului se vor fi terminat, oamenii sa te impodobeasca si sa puna pe ramurile tale toate bunatatile, iar atunci cind se vor stringe in jurul tau, ei sa se gindeasca la Mine, pentru ca tu esti copacul cel mai drag Mie».

Numai ce zise acestea si Iisus disparu, impreuna cu Petre, intr-o geana de lumina. A ramas in padure insa bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum si aceasta poveste murmurata de frunzisul copacilor, infiorati de minunea dumnezeiasca“.