Cu ce a ajuns să se ocupe Cosmin Seleși, la 44 de ani

Cosmin Seleși, 44 de ani, cel care s-a despărțit de circa șase luni de lumea televiziunii, spune că nu are a se plânge de nimic. Fosta vedetă a celor de la Antena 1 a investit, la propriu și la figurat

într-un proiect personal, care începe să-și arate roadele. „Cântăm la nunți, petreceri și cumetrii. Iar rețeta propusă de noi chiar funcționează”, a precizat Cosmin Seleși pentru playtech.ro.

Cu ce se ocupă Cosmin Seleși acum: prezentatorul i-a uimit pe fani
Potrivit acestuia, și-a înființat propriul band cu care cântă la diverse petreceri private, dar și la nunți și la botezuri.

„Suntem 11 în total, cu mine în formație completă. Nu a fost ușor să-mi găsesc partenerii, din diverse motive și pretenții, de ambele părți. Mă bucur însă că am reușit să-mi duc la capăt acest proiect, la care lucrez de nouă sau zece ani”, afirmă Seleși pentru playtech.ro.

El spune că a reușit să se individualizeze cu ajutorul muzicii românești.

„Am mizat aproape totul pe muzica românească a anilor `80, `90 și 2000. Am crezut că muzica asta poate spune și tinerei generații și am reușit să câștig pariul cu mine însumi.

Pe alocuri am și reorchestrate unele piese, cu ajutorul celor din Cosmin Seleși Orchestra, dar în mare e vorba despre zeci de piese clasice care îmi sunt la fel de dragi ca atunci când le-am auzit prima dată”, mai spune fosta vedetă de televiziune.

,,Nimic nu ne dă mai mult măsura lucrului pe care-l facem decât atunci când ne întâlnim cu declarații spontane”
Din repertoriul său fac parte și melodiile Andei Călugăreanu, Dan Spătaru, Gabriel Cotabiță, Mirabela Dauer sau Pasărea Colibri

Cosmin Seleși susține că e foarte mulțumit atunci când cunoscuți sau simpli anonimi își iau inima în dinți și-i fac confesiuni cu totul originale:

O scurtă rugăminte...

Prietenii te roagă să distribui știrea pe Facebook!
Îți multumim frumos!
Închide mesajul
This window will automatically close in 30 seconds